(1) În anul 2024, nivelul accizelor pentru produsele de la nr. crt. 10-12 din anexa nr. 1 la titlul VIII - Accize și alte taxe speciale, prevăzut în coloana nr. 3 din anexă, se actualizează cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului 2023, față de perioada octombrie 2014 - septembrie 2015, după cum urmează:

a) începând cu data de 1 ianuarie 2024, cu 50% din creșterea prețurilor de consum;

b) începând cu data de 1 iulie 2024, cu 50% din creșterea prețurilor de consum.(2) Celelalte prevederi ale art. 342 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

(la 01-01-2024, Sectiunea a 2-a, Capitolul I, Titlul VIII a fost completată de Punctul 120., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )